14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTrei decenii de respect şi iubire

Trei decenii de respect şi iubire

Aveau 16 ani când s-au văzut prima dată. S-au căsătorit patru ani mai târziu, în 1976, şi de atunci formează un cuplu fericit, care a reuşit să treacă peste toate încercările.

 

Angela şi Eugen Ivan sunt soţ şi soţie de 32 de ani şi locuiesc în municipiul Târgu Jiu. S-au cunoscut în adolescenţă, când aveau doar 16 ani. „Era pe vremea comuniştilor, când elevii de liceu erau duşi la CAP să muncească. Într-o vară, ne-au luat de la Târgu Jiu, de la şcoală, şi ne-au dus la Băleşti să muncim. Făceam practică, aşa era sistemul de învăţământ atunci. Şi acolo, la CAP-ul de la Băleşti, am văzut-o pentru prima dată pe Angela. Suntem născuţi în acelaşi an. De atunci, ne-am mai văzut, după vreo doi ani am ieşit împreună, cum se zice acum. Ne simţeam foarte bine, pentru că aveam multe lucruri în comun“, a povestit, zâmbind, Eugen Ivan.

Angela îşi aminteşte cu plăcere de acei ani, în care, adolescenţi fiind, mergeau la bâlciurile organizate în diferite localităţi din apropierea municipiului Târgu Jiu. „Ţin minte că eram romantici. De fapt, şi acum suntem!“, a spus, roşind puţin, Angela. „Mergeam în excursii împreună, aveam despre ce discuta, aveam subiecte comune. Vara, mai ales, mergeam la bâlciuri, serbări câmpeneşti, la Novaci sau la Tismana. Se organizau astfel de manifestări de 15 august, ca şi acum“, a continuat femeia.

O nuntă de amintit toată viaţa

Romantismul, lucrurile pe care cei doi le aveau împreună, timpul petrecut unul lângă celălalt au dus la unirea celor doi tineri. S-au căsătorit după patru ani în care au fost prieteni. „Eugen trebuia să plece la armată şi m-a întrebat dacă îl voi aştepta vreme de şase luni. M-a cerut în căsătorie şi am acceptat să-i fiu nevastă şi să-l aştept cât era plecat în armată! Am făcut bine, mi-am ascultat inima şi am avut o viaţă fericită împreună“, a afirmat Angela Ivan.

Cei patru ani dinaintea nunţii au fost frumoşi, plini de romantism, după cum îşi amintesc cei doi soţi: „Ne plăcea, ca şi acum, să ne plimbăm ore-n şir prin parcuri, prin pădure. Ne plăceau natura, excursiile. Era frumos! Orele pe care le petreceam împreună nu le uitam uşor, ne simţeam bine împreună. Angela s-a născut la Băleşti, eu – la Târgu Jiu, dar iubeam amândoi natura“.

Nunta au făcut-o pe 31 octombrie 1976, la unul dintre puţinele restaurante care existau în municipiul Târgu Jiu în acei ani. „Am avut o nuntă frumoasă, cu peste 100 de persoane invitate. Prieteni, rude şi multe cunoştinţe. A fost distracţie mare, exact ceea ce ne-am dorit. A fost o nuntă foarte frumoasă. Am păşit de la zero şi am reuşit în viaţă prin muncă, aşa cum am putut. Păstrăm amintirile în suflet“, a afirmat Eugen Ivan.

Părinţi fericiţi

„Cel mai fericit moment din viaţa noastră a fost naşterea primului copil, o fetiţă. Era normal să ne simţim extraordinar de fericiţi şi norocoşi. La fel a fost şi când l-am adus pe lume pe cel de-al doilea copil, un băieţel, care are acum 26 de ani. Şi apoi venirea pe lume a nepoţelului nostru, copilul fetei. Băieţelul este în clasa a III-a şi îl iubim mult. Suntem părinţi fericiţi pentru că ambii copii au fost cuminţi. Am încercat să-i educăm în spiritul lucrurilor în care noi am crezut, şi i-am învăţat să facă diferenţa între bine şi rău. Am făcut tot ce am putut pentru ei, iar acum şi ei au grijă de noi“, a povestit Angela. „Toată viaţa am muncit, dar, din fericire, ne-am dozat timpul ca să ni-l petrecem alături de copiii noştri. Nu am pus pe primul loc niciodată banii, nu ne-am lăsat cuprinşi de pasiunea banilor, de avariţie. De asemenea, în acei ani, nu exista stresul care este acum şi la care sunt supuşi oamenii. Lipsa banilor era şi atunci o problemă, însă, dacă reuşeai să te concentrezi pe altceva, vedeai că lucrurile se rezolvă până la urmă, că totul se poate termina cu bine. Importantă este sănătatea, a copiilor şi a părinţilor, restul se rezolvă, pentru că fiecare problemă are soluţie“, a spus Eugen Ivan.

„Este important să înveţi să faci un compromis“

De câteva ori pe săptămână, Angela şi Eugen vin la Clubul Pensionarilor pentru a se mai întâlni cu prietenii şi a-şi petrece o parte a timpului liber. „Avem mult mai mult timp liber acum, mergem la cumpărături, ne plimbăm, ne vizităm fiica şi nepoţelul, venim la club, povestim cu cei de aici. Este bine. Dar, timpul trece repede, mergem acasă, unde trebuie să fac mâncare, apoi îi avem şi pe părinţii noştri în grijă. Nu este chiar aşa de simplu, dar, împreună, ne descurcăm“, a afirmat Angela. „Omul, cât trăieşte, învaţă“, a spus Eugen, ridicând privirea spre consoarta sa. „E important să ştii să cedezi, să îţi dai seama că nu merită să te cerţi, să înveţi să faci un compromis. Au existat neînţelegeri, dar trebuie să treci peste ele. Cred că ăsta poate fi secretul unei căsnicii reuşite. Greutăţile apar oriunde, şi la bogaţi, şi la săraci. Dar trebuie să treci peste ele, să laşi de la tine, să înveţi de la celălalt şi să-l înveţi să înveţe şi el de la tine. Am făcut bine că ne-am căsătorit de tineri, un copil trebuie să-l ai când eşti tânăr, altfel îl educi, altfel creşte şi el. Compromisul este important, este şi asta o înţelepciune, poate e mai greu, dar noi nu regretăm nimic!“, a afirmat Eugen.

Sănătatea, pe primul loc

Unul dintre principiile pe care cei doi soţi Ivan le-au urmat în viaţă a fost: „Pe primul loc sănătatea“. Armonia care există în familia lor se datorează, spun ei, şi faptului că niciodată nu au pus banii pe primul loc. „Au contat mereu sănătatea, înţelegerea din casă şi din familie. Am învăţat să ne ajutăm unii pe alţii, să nu ne certăm din cauza banilor, să nu ne stresăm din cauza lor. Banul distruge. Ne este necesar, e drept, însă nu l-am lăsat să ne streseze, să ne strice armonia din familie. Eu am lucrat ca subinginer şi m-am pensionat pe caz de boală, Angela a fost vânzătoare în comerţ, la fel s-a pensionat şi ea. Ne rupem din timpul de care dispunem şi mergem împreună la plimbare prin parc şi la această vârstă, de 52 de ani, şi ne este foarte bine. Avem copii sănătoşi, ne înţelegem, am pus mereu familia pe primul loc, iar în viaţă trebuie văzute mereu lucrurile bune prima dată! Atitudinea optimistă te poate ajuta enorm. Chiar dacă am fost bolnavi, am trecut împreună peste probleme“, a declarat Eugen Ivan.

Anul acesta, pe 31 octombrie, vor serba, alături de cei dragi, 32 de ani de căsnicie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU